„Batrani uitati – bunici de-mprumut”

Vineri, pe 14.04.2017 am facut vizite la cateva din familiile si batranii singuri care au facut parte dintr-un proiect al Organizatiei noastre, desfasurat din noiembrie 2016 pana in februarie 2017. Pentru ca Pastele batea la usa, ne-am gandit ca le-ar prinde bine niste alimente, asa ca am mers la ei cu cate ceva util pentru aceste zile.
Chiar daca nu am avut prea mult timp sa petrecem vorbind cu fiecare din ei, totusi nu am putut sa nu remarc faptul ca au fost bucurosi ca ne-am revazut dupa 2 luni de la terminarea proiectului. Cu Dana Baloana, Samuel Cristian si Ciobanu Ioana

There are no images in this gallery.

25.11.2016

Nimic nu se compara cu multumirea sufleteasca pe care o ai dupa ce ajuti pe cineva, dupa ce alini niste suflete incercate de necaz ! Azi am continuat cu vizitele la persoane in varsta si la familii aflate in dificultate din punct de vedere financiar si nu numai. Pentru a ne duce la indeplinire misiunea, am facut mai intai o vizita de lucru la Lidl si la Kaufland, pentru aprovizionarea cu cele necesare vizitelor.
Mai intai am vizitat familia Barzu, formata din mama si 6 copii, o familie greu incercata de pierderea tatalui si care acum incearca sa supravietuiasca din alocatiile copiilor, pensiile de urmas si ceea ce mama mai aduce din munca ocazionala. Am povestit intamplari amuzante, am ras, am depanat amintiri si uite asa, nici nu stiu cand a trecut timpul!
Stati cu noi – mai urmeaza !!

There are no images in this gallery.

26.11.2016

Episodul 2 al zilei de azi s-a petrecut la familia Lica Grigore, care, impreuna cu sotia sa, locuiesc intr-o garsoniera micuta, unde abia poti respira de multimea lucrurilor din camera, dar care dau impresia ca fara ele nu s-ar descurca, ca viata lor nu ar fi aceeasi fara ele! Voluntarii nostri au discutat cu cei care ar putea sa le fie bunici, au ascultat vorbe sfatoase si au luat aminte la ceea ce au avut de spus gazdele noastre. Chiar daca nu am stat foarte mult, s-au bucurat pentru ca am fost acolo, pentru ca au avut cu cine discuta si cineva a fost acolo pentru ei ca sa-i asculte!
Putem spune ca ziua noastra a fost mult mai buna dupa aceasta vizita!

There are no images in this gallery.

27.11.2016

Chiar daca nu am mai scris vineri nimic despre episodul 3 al zilei, el totusi a avut loc, chiar daca mai tarziu, adica dupa ora 18, pana spre ora 20. Aceasta vizita a avut loc la doamna Lidia Podaru, o bunicuta care este singura, sotul fiind decedat, dar care este plina de viata, care este foarte vioaie si chiar daca nu prea mai poate pleca din casa asa des ca inainte, are destula treaba prin casa incat sa fie ocupata toata ziua. A fost foarte incantata de vizita noastra si foarte multumitoare lui Dumnezeu pentru ceea ce a primit. Promitem ca vom mai veni in vizita, mai ales ca am avut un timp cu discutii foarte animate, pe diverse teme, dar mai ales pe teme medicale, de interes pentru doamna Lidia.
Va tinem la curent cu ceea ce vom face saptamana viitoare, asa ca stati pe-aproape!

There are no images in this gallery.

 

„Banca de fapte bune”

Suntem un popor care se poate mobiliza atunci cand semenul nostru sufera, cand cineva are nevoie de putinul nostru , de ajutorul nostru material, de sustinerea noastra , sub orice forma ar fi ea.Ne propunem sa mobilizam oamenii care vor sa faca o fapta buna, care au ceva care nu le mai trebuie – haine, incaltaminte, aparate electrocasnice, calculatoare, mobilier, materiale de constructii si nu stiu ce sa faca cu ele, sa le colectam, sa le depunem intr-un depozit si atunci cand avem cazuri sociale, sa le putem distribui urgent. Cred ca multi dintre noi stim despre conceptul ,,cafeaua in asteptare” sau ,,supa in asteptare”….cam asta se vrea proiectul nostru !! Pentru ca timpul dintre depistarea unui caz social si distribuirea unor ajutoare celor in nevoie sa fie cat mai scurt, ONG-ul nostru a hotarat sa puna la dispozitia celor care vor sa ajute, spatiu intr-un depozit si voluntari care sa ajute la colectarea si transportul bunurilor pe care oamenii cu suflet mare le vor dona pentru Banca de fapte bune. Vom avea o evidenta a tuturor bunurilor donate, pentru a sti in orice moment daca putem acoperi o nevoie urgenta.
Va asteptam sa fiti parte a proiectului nostru, sa fiti oameni care sa fie donatori de fapte bune!
Pagina de Facebook unde gasiti acest proiect este la adresa:
Facebook Banca de Fapte Bune

Pentru ca vrem sa afle cat mai multi de proiectul nostru, am postat initiativa care a dat titlul acestei pagini si pe pagina de Facebook a Asociatiei Harmony and Hope.
Asteptam ca oamenii cu suflet bun sa participe activ la proiectul nostru.
Vine Craciunul si fiecare se gandeste sa faca ordine in viata si prin casa pentru marea sarbatoare crestina, asa ca de ce nu am ajuta pe cei care sunt mai putin binecuvantati decat noi, cu lucrurile care nu ne mai trebuie!
Va asteptam cu ceea ce credeti ca ati putea dona pentru persoane, familii aflate in dificultate de orice fel – materiala, financiara.

Va invitam sa va alaturati proiectului nostru ,,Banca de fapte bune” si sa donati lucruri de are nu mai aveti nevoie – haine, incaltaminte, electrocasnice, articole pentru copii, mobilier, articole de uz casnic, alimente neperisabile, etc.- pe care noi le vom dona unor persoane singure sau familii care sunt in dificultate.
Deasemeni, puteti sa ne sugerati persoane din categoriile de mai sus, care au nevoie de ajutor si in masura in care putem, vom ajuta pe cat mai multi.
Pentru a anunta o donatie , va punem la dispozitie cateva numere de telefon: 
0744245221, 0726861894, 0756502587, e-mail: contact@harmonyassociation.ro, ema_ciobanu2003@yahoo.com
.

Va multumim si va asteptam sa facem impreuna FAPTE BUNE!!!

Deja avem un caz destul de dramatic, o familie cu 6 copii, care traieste in conditii greu de inchipuit , intr-o camera unde au un pat fix, unul pliant, cu ciment pe jos, fara apa . O parte din copii sunt elevi si nu au pe ce sa-si faca teme – nu au un birou sau o masa. Noi ca si ONG, i-am ajutat cu haine, cu un pat pliant, covor pentru a-l pune peste cimentul din camera, astfel incat copiii sa nu stea cu picioarele pe rece. Pentru ca nu au apa nu au cum spala toate hainele, asa ca le trebuie altele si sunt copii multi care au nevoie si de o igiena minima.

„Sprijin şi suport pentru femei defavorizate”

Proiectul este in valoare totala de 30950 lei, din care 24950 este finantare nerambursabila din bugetul judetului Iasi – Consiliul judetean Iasi, conform prevederilor Legii 350/ 2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general.
Prin acest proiect, Asociaţia „Harmony and Hope“ îşi propune să dezvolte abilităţi în domeniul croitoriei pentru 12 femei din judeţul Iaşi, ce aparţin grupurilor vulnerabile – femei şomere, cu vârsta de peste 45 de ani, mame singure, mame care au copii cu dizabilităţi.
Pentru identificarea grupului ţintă vom colabora cu primăriile din Tomeşti, Valea Lupului şi Miroslava. Totodată, vom colabora şi cu ONG-uri care se ocupă de copii cu dizabilităţi şi ale căror mame vor să urmeze acest curs, ca mai apoi să poată folosi cunoştinţele în interesul familiei, pentru mici reparaţii vestimentare sau confecţionarea de articole textile de uz casnic.
Durata implementării proiectului este de 2 luni, începând cu 14 august 2015. La finalul cursului, articolele realizate de grupul ţintă vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii.

Rezultatele asteptate ca urmare a acestui proiect:

– creşterea gradului de promovare şi conştientizare a incluziunii socio-profesionale a femeilor şomere;
– 12 femei din mediul rural, care vor dobândi abilităţi specifice domeniului croitoriei/confecţiilor textile;
– după finalizarea proiectului cursantele au posibilitatea de a înfiinţa ateliere la nivelul micro-comunităţii lor unde să ofere servicii de croitorie/ confecţii textile pentru familie, rude, consateni;
– 1-2 cursante vor colabora cu Asociaţia „Harmony and Hope“, în ceea ce priveşte confecţionarea de diverse articole textile din metrajul existent în magazinul organizaţiei.

Detalii despre cursuri si inscrieri obtineti de la Ema CIOBANU: 0744245221, 0774043850, e-mail: contact@harmonyassociation.ro, ema_ciobanu2003@yahoo.com

 

NOUTATI DESPRE CURSUL DE CROITORIE

Acesta este pliantul de promovare al proiectului nostru si pe care il vom distribui in satele din jururl Iasului – Tomesti, Valea Lupului si Miroslava, precum si in diverse locuri din Iasi , de unde si asteptam sa fim contactati de femeile din grupul tinta pentru inscrierea la curs:

 

Si am pornit sa distribuim pliantele si sa gasim cursante…

Ieri, impreuna cu Samuel Cristian, am strabatut cateva comune din judet pentru a face cunoscut proiectul Asociatiei noastre si pentru a lasa pliante la Primariile sau Consiliile locale din Tomesti, Valea Lupului si Miroslava. Si unde in alta parte ne puteam adresa decat la Serviciul de Asistenta Sociala din respectivele Primarii, unde se stie exact cine ia ajutoare de la stat, deci cine nu are ocupatie, astfel incat sa ne poata ajuta in gasirea de persoane care se incadreaza in grupul nostru tinta. In general am avut parte de amabilitate, dar si de reticenta provenita din faptul ca unele ONG-uri au venit pe la aceste primarii, au cautat oameni pentru tot felul de activitati, cursuri, dar nu si-au tinut promisiunile.
Foarte bune fondurile europene prin care se fac cursuri care-i ajuta pe oameni sa se califice in tot felul de meserii si ocupatii, dar care, prin faptul ca au dat indemnizatii celor care au absolvit cursurile respective, le-a deturnat atentia si interesul spre bani, nu spre invatarea unor lucruri folositoare, asa incat, tu care te duci si le oferi DOAR un curs gratuit si DOAR niste bilete de transport in comun, nu insemni o tentatie pentru acesti oameni, care prefera sa stea acasa cu ajutor social incepand de la 141 de lei pe luna decat sa deprinda o meserie noua.
Ca sa inchei cu o nota optimista, sper totusi ca voi gasi atatea femei cate am nevoie pentru a putea desfasura cursul de croitorie din proiectul nostru

 

Si am inceput cursul…

Si a fost o zi de luni 07.09.2015, si am inceput cursul de croitorie, cu mult elan si speranta ca toate cursantele vor fi receptive la ceea ce li se preda si vor invata repede ceea ce trebuie sa stie pentru a-si croi si confectiona singure diverse articole de imbracaminte, articole de uz casnic – fete de masa, huse de scaune, sacose de piata.

Am facut cunostinta, am socializat la o prajitura si un suc, asa incat de marti ne apucam de treaba, instructorul nostru Louis Dina, avand planuri mari pentru cele 6 saptamani de curs. Va vom tine la curent cu tot ceea ce se intampla si vom posta poze cu produsele confectionate. Fiti pe faza !!